TERMEN PRELUNGIT PENTRU OIERI

Aproape 800 de crescători de oi din judeţul Timiş s-au înscris la Direcţia Agricolă Judeţeană pentru obţinerea subvenţiei de un leu pe kilogramul de lână comercializat. Circa un sfert dintre ei însă, nu au reuşit să-şi vândă lâna până la termenul-limită, 1 septembrie, scrie renasterea.ro. Situaţia nu este cu mult diferită în alte zone ale ţării, astfel că Executivul a luat decizia unei prelungiri perioadei de primire a documentelor justificative de la solicitanţii subvenţiei, pentru a le mai da o şansă de obţinere a sprijinului bănesc celor care deocamdată n-au găsit cumpărători. Noul termen-limită până la care oierii vor putea depune la direcţiile agricole documentele justificative privitoare la comercializarea lânii este 1 noiembrie. Crescătorii persoane-fizice, deţinători de atestat de producător, vor prezenta obligatoriu fila sau filele din carnetul de comercializare în care e notată vânzarea lânii, iar firmele solicitante vor ataşa facturile sau alte documente fiscale care atestă tranzacţia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *