TIMIȘENII, TOT MAI BOLNAVI

Numărul locuitorilor din județul Timiș, care suferă de boli cronice crește simțitor de la an la an, iar acest lucru se face resimțit în cantitatea și valoarea consumului de medicamente compensate și gratuite, furnizate de cele 140 de farmacii, în baza contractelor cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş. Conform unei analize realizate de reprezentanții instituției, reiese că suma cheltuită pe pastile gratuite și compensate a crescut în cel mai vestic județ al țării de la un an la altul, cu o valoare de peste 10 milioane lei. În primele șase luni ale anului 2018 locuitorii Timișului au consumat medicamente compensate și gratuite în valoare de 87,2 milioane de lei față de 74,3 milioane în 2017. În cazul în care o persoană asigurată se adresează unei farmacii în vederea solicitării unui anumit tip de medicament gratuit sau compensat, iar aceasta nu dispune de medicamentul respectiv, farmacia are obligaţia, la cererea scrisă a asiguratului, să se aprovizioneze cu produsul solicitat, în termen de maximum 24 de ore pentru bolile acute şi subacute şi 48 de ore pentru bolile cronice. Din cauza stilului de viaţă sedentar, a stresului şi a alimentaţiei nesănătoase, a crescut îngrijorător proporţia afecțiunilor asociate cu obezitatea, hipertensiune arterială, boli cardiovasculare, coronariene ori tulburările mentale şi de comportament.Tot în Timiş se înregistrează cea mai mare prevalenţă a cancerului din zona de vest, numărul bolnavilor înregistraţi a ajuns la peste 14.000.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *