TIMIȘOARA VA PRIMI AUTOBUZE ELECTRICE

Flota de mijloace de transport în comun a Timișoarei se va înnoi cu 44 de autobuze electrice noi. Primăria orașului a încheiat în acest sens un parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a anunțat primarul Nicolae Robu. Autobuzele vor avea o lungime de 18 metri, iar valoarea totală a contractului este de 26,4 milioane de euro, din care contribuția autorităților locale este de 2 %. Licitația pentru desemnarea furnizorului va fi organizată de Ministerul Dezvoltării Regionale, iar cel mai probabil timișorenii vor circula cu noile autobuze abia de anul viitor. Pe lângă anunțul achiziției de autobuze electrice noi, primarul Nicolae Robu a reiterat ideea achiziționării unui număr încă neprecizat de tramvaie noi din bani europeni. De asemenea, în curând spune edilul, toate cele 30 de tramvaie Armonia contractate se vor afla pe șinele din Timișoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *