Titu Bojin propune pachete cu produse de curatenie si igiena pentru familiile cu multi copii

Propunerea a fost facuta in cadrul sedintei Consiliului Judetean, desfasurata in sistem de videoconferinta, propunand colegilor consilieri ca fondurile alocate prin programul şcolar “Corn şi lapte”, momentan suspendat, ar putea fi direcţionate pentru achiziţionarea unui pachet cu produse de curăţenie şi igienă care ar putea ajunge la familiile cu copii.

Solicit şi prin această cale colegilor din executivul CJT să analizeze serios propunerea mea. Judeţul Timiş are un buget considerabil care poate suporta costurile aferente din fonduri proprii, pentru că banii din acest program şcolar vin de la UE. Eventual, poate fi deschis subiectul cu autorităţile europene responsabile. De asemenea, cred că propunerea ar putea fi analizată chiar la nivel central. Consider că în aceste momente complicate, sunt familii pentru care orice formă de sprijin este binevenită. Doar uniti si responsabili putem depasi perioada de grea incercare”, spune Titu Bojin intr-o postare pe pagina sa de facebook, foarte bine primita de internauti care au comentat favorabil propunerea.

Titu Bojin dovedeste inca o data, daca mai era nevoie ca este mereu aproape de oamenii in nevoie, de categoriile defavorizate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *