Titularizare 2018. Au început probele orale

În perioada 10 mai – 29 iunie vor avea loc probele orale şi inspecţiile la clasă în cadrul examenului de titularizare, urmând ca pe 11 iulie, profesorii care doresc să obţină un loc stabil la catedră să susţină şi proba scrisă.

Ministerul Educaţiei a comunicat că s-au înscris aproximativ 31.000 de cadre didactice, dintre care 4.500 sunt absolvenţi ai promoţiei curente.

Potrivit sursei citate, au fost publicate aproximativ 4.500 de posturi didactice vacante pentru angajare pe perioadă nederminată, din care peste 3.300 în mediul urban şi 1.140 în mediul rural.

Înscrierea candidaţilor la concurs a avut loc în perioada 20 aprilie – 3 mai, inclusiv pentru absolvenţii promoţiei curente, iar etapa de verificare a dosarelor şi de validare a fişelor de înscriere s-a derulat în perioada 4-9 mai 2018.

Rezultatele vor fi afişate pe 17 iulie, iar notele finale, în urma contestaţiilor, vor fi comunicate pe 24 iulie.

Pentru a fi angajaţi pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota şapte atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru a fi angajaţi pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota cinci atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *