TOT MAI MULȚI CĂȚEI ABANDONAȚI

Adăpostul pentru câinii fără stăpân Free Amely  din Lugoj este arhiplin, numărul animalelor trecând cu mult peste capacitate. În ultima perioadă a crescut abandonul, mai ales în cazul puilor de câine care sunt lăsați zilnic la adăpostul dinspre Tapia sau abandonați în jurul acestuia. Dacă în urmă cu o perioadă de timp la adăpost erau aproximativ 90 de câini, acum numărul lor este 140, iar cei care se ocupă de adăpost se plâng că nu mai au spațiu liber.

Elena Balaj, președinte Free Amely Lugoj:

Deși am făcut nenumărate campanii de castrare și noi și alte ONG-uri din Lugoj și din zonă, totuși continuă foarte mult abandonul cățeilor și a mamelor cu căței. Invităm lugojenii să vină să ne contacteze. Îi sterilizăm noi. Suportăm cheltuielile de castrare, doar să nu mai abandoneze puii. În ultima perioadă s-au abandonat foarte mulți pui începând cu vârsta de câteva zile, de o săptămână. Acum am găsit alți doi cățeluși. E tragic. Lumea trebuie să înțeleagă că nu se descurcă singuri, să nu-i mai abandoneze, să sterilizeze cățelele, să castreze câinii care umblă pe stradă și împerechează alte cățele. Sunt dezamăgită, nu mai am cuvinte, sunt revoltată.

De asemenea, reprezentanții Free Amely spun că nu pot iniția o nouă campanie de castrare din cauză că toate sălile adăpostului sunt pline de căței. Apoi costurile cu întreținerea patrupedelor sunt foarte mari, iar sprijin din partea lugojenilor prea puțin.

Elena Balaj, președinte Free Amely Lugoj:

Invităm lumea să aducă măcar mâncare și lapte praf pentru căței, pentru ca noi să putem din fondurile noastre să cumpărăm pentru cei mici. Mulți dintre ei au fost bolnavi. Tratamentele sunt foarte costisitoare. Invităm lugojenii să ne ajute, să ne sprijine că e foarte, foarte greu.

Reprezentanții Free Amely speră ca abandonul câinilor să nu ia proporții și mai mari în următoarea perioadă, altfel nu vor mai avea unde să-i cazeze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *