Connect with us

Hi, what are you looking for?

Concerte și Spectacole

Trei festivaluri consecutive de la Timișoara până la Gărâna.

Iubitorii de jazz din Banat, dar nu numai, vor avea parte de 10 zile consecutive de concerte, în cadrul a trei festivaluri organizate în Timișoara Reșița și Gărâna, în perioada 2 – 12 iulie.

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a anunțat că toate cele trei festivaluri vor fi organizate sub cupola unui mare festival.

bluze si hanorace barbati modele noi Magazin BIG Mag“Vom organiza un festival regional de jazz, momentan sub numele de JazzedUP, format din JazzTM, Gărâna Jazz Festival și Jazz Updates. Desfășurăm aceste trei evenimente sub o umbrelă comună, noi, finanțatorii principali, Primăria Timișoara, Primăria Reșița și Consiliul Județean Caraș-Severin. Sperăm să obținem finanțare și din partea Consiliului Județean Timiș”, spune Dominic Fritz.

Fondatorul festivalului de Jazz de la Gărâna, Marius Giura a explicat că la festivalul care are o tradiție de 25 de ani spune că acum există certitudini pentru scena mare.

“Conceptul de anul acesta vizează cinci zile. Probabil că legislația în cele din urmă va fi armonizată în așa fel încât concertele să se poată desfășura pe toate cele trei scene tradiționale de la Gărâna, dar în situația actuală certitudini nu sunt decât cele legate de scena mare unde line-up-ul este deja finalizat și credă că artiștii care vor fi la ediția aniversară vor fi pe gustul celor prezenți acolo”, spune Marius Giura.

Organizatorul festivalului de Jazz de la Timișoara, Norbert Tako a anunțat că la Jazz Tm accesul va fi gratuit, iar într-o primă fază sunt disponibile 500 de locuri.

“Anul acesta JazzTM va avea loc într-un format un pic mai mic, dar sigur, în Piața Libertății. Scena principală va fi acolo, toate locurile vor fi îngrădite, accesul va fi pe baza unui bilet gratuit, iar locurile se vor debloca în sincron cu prevederile legale aflate în vigoare. Asta înseamnă că de acum se pot rezerva primele 500 de scaune, iar din iunie încolo, gradual cu anunțurile făcute de guvern, vom debloca și celelalte locuri până la capacitatea maximă”, spune Norbert Tako.




Artiștii care vor participa la cele trei festivaluri jazz de la au fost anunțați de către organizatori:

02.07 – Nubya Garcia, Ashley Henry | JazzTM

03.07 – Ibrahim Maalouf – Quelques Melodies, Theon Cross | JazzTM

04.07 – JLCO with Wynton Marsalis, Bokante | JazzTM

05.07 – 06.07 – Formate de solo si duo din 3 muzicieni:

Louis Sclavis (Lyon, Franța), Ralph Alessi (New York),

Lucian Ban, (România/New York) | Jazz Updates

07.07 – Dhafer Youssef – Sounds of Mirrors, Vincent Peirani &

Émile Parisien | Gărâna Jazz Festival

08.07 – Avishai Cohen Trio, Trygve Seim Quartet | Gărâna Jazz Festival

09.07 – Nils Peter Molvaer Band, The Letter – Shri Sriram &

Bugge Wesseltoft | Gărâna Jazz Festival

10.07 – Mohini Dey, David Helbock Trio | Gărâna Jazz Festival

11.07 – Lars Danielsson Quartet, Vandercris | Gărâna Jazz Festival

Fantana si Cismea din Ciment pentru Gradinaradiotimisoara.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea sa va placă

Stirile TEN TV

O nouă ediţie a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale, se pregăteşte la Timişoara. În perioada 21 – 25 martie, Camera de Comerț, Industrie...

Diverse

La nivelul Uniunii Europene, purtarea căștii de protecție pentru bicicliști este obligatorie prin lege în 12 state, în timp ce în România este doar...

Stiri

Începând de luni, municipiul Timișoara intră în carantină timp de 14 zile alături de comunele periurbane Moșnița Nouă, Ghiroda, Giroc și Dumbrăvița. Instituirea carantinei...

Stiri

De luni, deplasările în intervalul orar 23-05 vor fi interzise. Raed Arafat a vorbit despre modelul de declarație pe propria răspundere. Poate fi și...