ULTIMA ETAPĂ DIN RETUR PENTRU CSM LUGOJ

Echipa de volei CSM Lugoj va juca mâine, de la ora 18, în deplasare ultimul meci din returul campionatului Diviziei A1. Elevele lui Valerijan Luka se vor deplasa la CSU Medicina Târgu Mureș, unde speră să obțină o victorie, care ar plasa echipa la finalul părții a doua a campionatului pe poziția a VI-a a în clasament. Meciul nu va fi unul deloc ușor, așa cum declară și Dan Brudiu, președintele secției de volei a CSM Lugoj.

Dan Brudiu- președintele secției de volei a CSM Lugoj

Fiind ultima etapă de retur din Campionatul Divziei A1, înainte de play-off sau play- out, noi dorim să încheiem cu o victorie acest retur pentru că ea ne dă clar decizia de a continua campionatul în primele șase echipe ale țării. Meciul de la Târgu Mureș nu este unul ușor. Această echipa a învins pe teren propriu pe Dinamo, a reușit un meci foarte bun cu Agroland etapa trecută, deci vom întâmpina o rezistență destul de puternică. Cred însă că valoarea superioară a lotului nostru și calculele hârtiei ne dau favoriți.

Ocuparea locului șase în campionatul regulat depinde și de deznodământul din meciul de luni, de la București, dintre Dinamo și Știința Bacău. În condițiile unei victorii de trei sau două puncte ale CSM-ului, lucrurile vor fi clare și echipa lugojeană va fi în primele șase echipe ale țării în play- off.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *