Ungaria a stabilit culoare speciale pentru tranzitul camioanelor de marfă spre România

Ungaria a stabilit culoare de transport mărfuri pentru camioanele care traversează Ungaria cu destinaţii în Serbia, Ucraina sau România, a declarat secretarul de stat pentru comunicare, la şedinţa de marţi a comisiei pentru protecţie socială a parlamentului ungar, informează MTI, potrivit agerpres.

Această măsură obligă camioanele care intră în ţară să urmeze ruta desemnată şi să alimenteze la benzinării desemnate, urmând să părăsească teritoriul Ungariei la punctul de trecere a frontierei prestabilit de autorităţi, spre cele trei ţări vecine, a precizat oficialul, adăugând că aceste camioane vor fi echipate cu un marcaj distinctiv.

Secretarul de stat a reamintit că traficul internaţional de persoane pe cale rutieră, feroviară şi aeriană a fost suspendat. Cu toate acestea, aeroportul internaţional „Liszt Ferenc” nu a fost închis, iar cetăţenii ungari se pot întoarce acasă.

Este în continuare valabilă dispoziţia conform căreia persoanele care sosesc din Italia, China, Coreea de Sud, Israel sau Iran trebuie să intre în carantină la domiciliu, pentru o perioadă de două săptămâni.

sursa: blacknews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *