Uniunea Europeană și Marea Britanie ar putea rămâne fără un acord

Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană la începutul acestui an, însă până în prezent, cele două mari puteri nu au reușit să ajungă la un acord comun. Negocierile continuă, însă o decizie este destul de departe.

În acest context, ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian, este de părere că absenţa unui acord între Uniunea Europenă (UE) şi Regatul Unit asupra relaţiilor lor viitoare este o perspectivă „foarte credibilă” şi „probabilă în prezent”, notează AFP, citată de agerpres.

CITEȘTE ȘI: [VIDEO] A venit iarna! A nins într-o zonă îndrăgită de mulți bănățeni

„În situaţia în care ne aflăm acum, ipoteza unui +no-deal+ este o ipoteză foarte credibilă, din nefericire probabilă în prezent”, a declarat Jean-Yves Le Drian în faţa Comisiei pentru politică externă a Adunării Naţionale a Franţei.

„Ştim însă abilitatea britanică de a recurge la anumite tactici”, a adăugat el.

„Chiar dacă britanicii sunt tacticieni redutabili, în prezent nu mai este timpul pentru tactică. Am terminat de jucat, ajungem la scadenţă”, a mai spus ministrul francez.

„Asta înseamnă că între 15 octombrie şi jumătatea lui noiembrie se va juca totul”, a subliniat el, amintind pentru prima dată 15 noiembrie ca termen-limită. „Suntem pregătiţi pentru toate eventualităţile”, a adăugat Jean-Yves Le Drian.

Există un termen limită?

Totodată, șeful diplomaţiei de la Paris a respins ideea că viitorul summit european, care va avea loc joi şi vineri, constituie un termen-limită pentru a ajunge la un acord, după cum a sugerat premierul britanic, Boris Johnson.

„Data de 15 octombrie, premierul Boris Johnson a anunţat-o, nu este poziţia Consiliului European care se reuneşte joi şi vineri. Nu este obligatoriu ca atunci să se lege lucrurile”, a afirmat ministrul francez de externe.

Le cealaltă parte, negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, a lăsat să se înţeleagă marţi că încheierea unui acord comercial cu Regatul Unit ar putea să mai dureze „săptămâni”. Până în prezent, europenii aveau stabilit sfârşitul lui octombrie pentru a se ajunge la un compromis.

Negocierile sunt dificile cu privire la menţinerea regulilor de concurenţă echitabilă cu Regatul Unit, găsirea unui bun compromis privind pescuitul şi încheierea unui acord solid în materie de guvernanţă, a reamintit ministrul.

„Pescuitul nu trebuie să fie variabila de ajustare a acordului”, a insistat el. „Accesul privilegiat pe Piaţa unică pe care îl doreşte Regatul Unit este indisolubil legat de garanţiile pentru pescarii noştri”, a continuat Jean-Yves Le Drian.




Un subiect sensibil

De menționat este faptul că acest subiect este deosebit de sensibil pentru unele state membre ale UE ca Franţa, Olanda, Belgia, Irlanda şi Danemarca.

În ce priveşte condiţiile de acces la apele şi resursele britanice în peşte, ministrul francez a insistat asupra „necesităţii de a avea o predictibilitate multianuală, standarde tehnice comune, de a evita denaturarea concurenţei, de a ţine cont de drepturile istorice ale cotelor”.

Iniţial, europenii au sperat să menţină în situaţia actuală accesul pescarilor lor la apele britanice, foarte bogate în peşte, după perioada de tranziţie post-Brexit, care se încheie la 31 decembrie.

Regatul Unit vrea însă limitarea acestui acces şi propune ca drepturile de pescuit să fie renegociate în fiecare an.




capital.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *