URMĂRIRE CA ÎN FILME

Urmărire ca în filme pe străzile din Timișoara. Șoferul unui BMW a încercat să scape de polițiști și a făcut praf mai multe mașini. Totul s-a întâmplat în noaptea de sâmbătă spre duminică. Șoferul, care conducea un bolid cu numere de Gorj, circula pe Calea Lugojului, unde a fost surprins de politiștii de la Rutieră rulând cu 150 km/h. Agenții i-au făcut semn să tragă pe dreapta, însa omul a apăsat accelerația și a încercat să fugă. Un echipaj de poliție a plecat în urmărirea fugarului. Ajuns pe strada Cerna, urmăritul a pierdut controlul volanului și a intrat în trei mașini parcate pe marginea drumului. Autoturismele au suferit avarii serioase.

purtător de cuvânt IPJ

În această noapte, în jurul orei 1, polițiștii Serviciului Rutier, în timp ce efectuau o acțiune preventivă, pentru sancționarea și depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză, au efectuat semnalul de oprire unui autoturism, condus de un tânăr de 25 de ani, care circula cu o viteză de 150 km/h pe calea Lugojului din Municipiul Timișoara. Conducătorul autoturismului nu a oprit la smenalul polițiștilor, fapt pentru care aceștia au pornit în urmărirea autoturismului, iar șoferul a pierdut controlul direcției de mers și a avariat trei autoturisme parcate. În urma impactului, șoferul a fost rănit ușor și transportat la Spital. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.  

Polițiștii l-au dat jos din mașina pe șofer, un bărbat în vârstă de 25 de ani și l-au încatușat, după care l-au dat pe mâna medicilor, deoarece a fost ranit și el în urma accidentului. Oamenii legii au început cercetările să afle motivele pentru care șoferul a încercat să scape de ei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *