VOLEI ALBA BLAJ, CÂȘTIGĂTOAREA CUPEI

Sala Sporturilor Ioan Kunst Ghermănescu a găzduit la sfârșitul săptămânii trecute cea de-a zecea ediție a cupei CSM Lugoj la volei feminin. Lugojencele au fost gazde pentru trei formații puternice: campioana România – Volei Alba Blaj, campioana Serbiei – Zeleznicar Lajkovac și titrata formație Universitatea Cluj. Competiția a fost câștigată de Volei Alba Blaj, care a reușit trei victorii din trei meciuri. Pe locul II s-a clasat campioana Serbiei, care a reușit 2 victorii din 3 meciuri, locul III a fost adjudecat de CSM Lugoj, iar pe locul IV s-a clasat Universitatea Cluj.  Sâmbătă, în cea de-a doua zi a competiției, a avut loc și prezentarea lotului cu care CSM Lugoj va juca în campionat. La eveniment au fost prezenți numeroși lugojeni, iubitori ai voleiului, alături de oficialități locale, în frunte cu primarul Francisc Boldea și consilierul județean Nicu Bădina.

Dan Brudiu, președintele secției de volei a CSM Lugoj:

Noi sperăm ca întreg lotul care s-a prezentat în seara asta publicului și stafful tehnic, cei care sunt pe lângă echipă, să fie sănătoși în primul rând, să beneficieze de condițiile bune de performanță care în acest moment încep să se profileze, și să reuțim rezultate care să ne claseze undeva la mijlocul clasamentului. Tot ceea ce ne propunem este un loc în zona V-VII. Celelalte echipe s-au întărit și ele, vom avea un campionat greu. Important este să ne batem pentru imaginea orașului, pentru rezultatele pe care le-am obținut și în trecut, pentru că Lugojul este la ora actuală atât pe plan intern, cât și pe plan internațional un nume respectat

Antrenorul campioanei României și câștigătoarea Cupei CSM Lugoj din acest an, consideră această competiție un test foarte util, având în vedere că în curând va începe campionatul, iar menținerea pe primul loc rămâne principala țintă.

Darko Zakoc, antrenor Volei Alba Blaj:

Eu sunt mulțumit de fiecare dată când vin aici, pentru că mă văd cu prietenii, cu care am o prietenie care durează de mulți ani. În acest an turneul reprezintă o poză pentru toți noii antrenori, în care se vede cum sunt pregătite echipele pentru competiția oficială. Tot ceea ce am făcut noi în anii precedenți ne obligă ca la fiecare competiție să obținem prima poziție, care este pentru noi o țintă

Pentru antrenoarea echipei Universitatea Cluj, prezența la Cupă a reprezentat, pe lângă testarea elevelor sale, și o reîntâlnire cu echipa Lugojului pe care a antrenat-o pentru o perioadă în trecut. Eforturile depuse i-au fost recompensate cu această ocazie de primarul Francisc Boldea, care   i-a oferit Luminiței Trombițaș un premiu și un buchet de flori.

Luminița Trombițaș, antrenor Universitatea Cluj:

Bineînțeles că a fost o surpriză foarte plăcută pentru mine, căci în momentul în care am plecat eu de la echipă a fost așa, o plecare pe neașteptate și oamenii m-au primit cu foarte mult drag când m-am întors și le mulțumesc pe această cale pentru premiere și pentru flori. Din punctul meu de vedere este un turneu foarte tare, iar pentru noi este un turneu foarte benefic avândîn vedere că peste o săptămână începe campionatul

Campionatul Diviziei A1, începe sâmbătă 5 octombrie, iar CSM Lugoj va juca primul meci acasă, cu FC Argeș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *