ZIUA JUDEȚULUI, SĂRBĂTORITĂ CU EXPOZIȚII

Capitala Banatului va deveni timp de două zile, gazda evenimentelor dedicate “ Zilei Județului Timiș”, manifestare sărbătorită în fiecare an în 28 iulie, zi ce coincide cu instalarea primului prefect român, avocatul dr. Aurel Cosma, preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Naţional Român, la 28 iulie 1919 și preluarea administrației de către autoritățile locale, după plecarea armatelor de ocupație. Anul acesta, organizatorii au decis să fie marcate două zile, astfel că  vineri 27 iulie, Consiliul Județean organizează Ziua Porților Deschise, ocazie cu care la Bastion vor putea fi vizitate trei expoziții – de presă istorică, o alta dedicată centenarului și una cu port tradițional bănățean. Evenimentele de a doua zi se vor desfășura tot la Bastionul Theresia și vor debuta cu expoziția caricaturistului Ștefan Popa Popa’s – Personalități istorice din Banat și România, urmată de schimbarea gărzii, concert cu Direcția 5 și Cobzality, totul urmând să se finalizeze la ora 22, cu un foc de artificii. Promotorul evenimentului este Consiliul Județean Timiș împreună cu instituțiile de cultură aflate în subordine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *