ZIUA POMPIERILOR LA LUGOJ

Ziua pompierilor a fost celebrată astăzi la Lugoj printr-o serie de activități cu ocazia împlinirii a 170 de ani de la marea bătălie purtată de pompierii militari pe Dealul Spirii. Ziua Pompierilor se aniversează la 13 septembrie, însă în acest an, subunitățile din zonă au serbat-o cu o zi după, deoarece fiind an centenar, mai mulți pompieri au fost detașați pentru manifestările de la Timișoara și București. Festivitățile au debutat cu un marș al forțelor și mijloacelor din dotarea Detașamentului de Pompieri Lugoj, de la sediul unității, de pe strada Făgetului, până la Parcul „George Enescu”, unde a avut loc un ceremonial militar și religios, urmat de o expoziție a tehnicii de intervenție din dotarea pompierilor lugojeni.

Lucian Mihoc, inspector șef al ISU Banat:

Sărbătorim Ziua Pompierilor prin o manifestație publică în parcul George Enescu și o expoziție statică în ceea ce înseamnă tehnica de intervenție. Vrem să arătăm locuitorilor municipiului Lugoj ce facem, cine suntem și cu ce lucrăm

Evenimentul s-a bucurat de atenția lugojenilor, însă cum era de aşteptat, cei mai interesaţi au fost copiii, care au ascultat cu atenţie explicaţiile pompierilor de pe maşinile de intervenţie, ca mai apoi să ia cu asalt cabinele autospecialelor, devenind pentru câteva clipe salvatori.

Avem aici în spate și apă pentru spălat carosabilul, pentru stins mici incendii. Este linie de teu, e  ușor de mers cu el, nu e ca și cu furtunele ălea mari pe care le avem aici. Avem țevi de dimensiuni diferite, de utilități. Asta de exemplu, face perdea de apă, adică te protejează de temperatura pe care o emană focul

La eveniment, alături de pompierii lugojeni s-au aflat și salvatorii Serviciilor Voluntare din comunele învecinate cu Lugojul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *